Blog
Publicat de Cordis Dan

Mașini în rate – variante de achiziționare astăzi

Oricine deține un permis de conducere, dorește la un moment dat, să-și cumpere mașini în rate fie că este nouă sau second hand, însă pentru mulți dintre noi, posibilitatea achiziționării unui autoturism nou nu este o opțiune la îndemâna, de aceea ne orientăm către cele second hand, și chiar și așa, nu reușim cu tot numerarul odată. Din fericire există opțiuni acum, de ceva ani, și la noi în țară, diverse programe de finanțare adresate celor care vor să își cumpere mașini în rate.

La dispoziția clienților, se vine în sprijin cu două variante de creditare cu sau fără avans,prin băncile de pe piață. De obicei, dosarul de credit se aprobă în cel mult 48 de ore, în funcție de firma de unde cumperi mașina, și poți beneficia de dobândă preferențială. În unele cazuri dosarul poate fi aprobat și online.

mașini în rate

Mașini în rate – modalități de creditare cu sau fără avans

Prima varianta de credit cu avans, constă în achitarea acestuia între cel puțin 10%, și poate ajunge la 50% din valoarea mașinii dorite, avansul fiind achitat la semnarea contractului.

Perioada de finanțare este cuprinsă între 12 și 60 de luni, vârsta să fie cuprinsa între 21 și 69 de ani, dacă ai alte credite salariul tău să le poată acoperi, și să nu figurezi ca rău platnic.

A doua variantă este cea pe care o acordă anumite firme și constă în credit fără avans sau un avans opțional, adică rămâne la latitudinea ta dacă achiți sau nu avans. În acest caz sunt acceptate și persoanele care sunt la pensie, pot avea și alte credite și pot figura în baza de date a Biroului de Credit.

Dacă îți dorești cu adevărat o mașină bună, fie ea și în rate, noi, cei de la Auto Dan SRL, îți stăm la dispoziție și te ajutăm cum știm mai bine pentru cea mai bună achiziție pe care o vei face.

noiembrie 30, 2023
Leave a Reply

Simulator Credit

    Logo Simulator credit Back to top
    Compare Vehicles:
    Sună acum!