Blog
Publicat de Cordis Dan

Mașini în rate – cea mai la îndemâna variantă

După cum bine știți, la noi, cam la fiecare casă există câte cel puțin o mașină, deci nevoia achiziționării este de la an la an tot mai mare, și pentru că nu toți își permit plata integrală cu cash, dealerii auto pun la dispoziție și varianta de mașini în rate. Nu ei sunt cei care oferă creditul pentru achiziție, ci colaborează cu instituții de finanțare, bănci, cu care negociază oferte avantajoase în favoarea clientului. Persoanele care pot beneficia de un credit auto sunt salariații, cu un venit lunar stabil, persoane cu contract de muncă atât din țară cât și din străinătate.

Obținerea unei facilități de creditare este una simplă acum, față de perioada anterioară când era greoaie și de durată, fiind necesară, în principiu, doar cartea de identitate. Finanțarea se poate obține în câteva ore, iar clientul se prezintă la dealerul auto ales de unde își poate ridica mașina, urmând ca lunar, să achite ratele stabilite cu finanțatorul, pe toată perioada derulării contractului.

mașini în rate

Mașini în rate – parc auto AUTO-DAN SRL

Suntem dealer autorizat în vânzări de mașini second hand, și venim în sprijinul celor care doresc din diverse motive să aibă propria mașină, cu variante convenabile de rate auto, în colaborare cu partenerii noștri, instituții financiare foarte bune pe piață, care vă vor ajuta să obțineți credite avantajoase.

Noi, echipa de la Auto Dan SRL vă încurajăm să achiziționați o mașină second hand pe care vă permiteți să o plătiți. Nu încurajăm neapărat ratele bancare sau creditele de orice tip, din motiv că și noi, la fel ca și dumneavoastră, avem cheltuieli și planificări pe termen lung, și ne dorim ca situația financiară să fie stabilă pentru toți cei care ne devin clienți. Dar dacă bugetul nu vă permite achitarea integrală a mașinii dorite, atunci este bine să știți că noi vă stăm la dispoziție și cu varianta de mașini în rate.

noiembrie 30, 2023
Leave a Reply

Back to top
Sună acum!
Compare Vehicles: